În urmă cu 38-34 milioane de ani în urmă, pe teritoriul satului Morlaca, într-un climat tropical, predominat de fagacee exotice, palmieri și mangrove, trăiau animale de mult dispărute precum: titanotheri (Brachydiastematherium transilvanicum), amynodonti (Sharamynodon), antracotheri (Prominatherium), crocodili (Diplocynodon), ţestoase etc. 

Astăzi, Morlaca reprezintă unul dintre cele mai importante puncte fosilifere din Nord-Vestul Depresiunii Transilvaniei, deoarece aici aflorează o succesiune care debutează cu seria marină inferioară eocenă şi continuă până la nivelul Formaţiunii Calcarului de Cluj.

Toate oasele de la Morlaca au fost descoperite disjuncte şi în majoritate fragmentare, ceea ce indică faptul că au fost transportate de apă, după care au fost acumulate în umplutura unui canal/a unor canale suprapuse. 

O importanță aparte o are descoperirea în acest loc a unor resturi fosile de Brachydiastematherium transilvanicum care a trăit în Eocenul superior cu 38-34 milioane de ani în urmă. Până în prezent, descoperirea acestuia pe teritoriul localității Morlaca este foarte importantă și vine la un secol după prima atestare a acestuia (la Rădaia, lângă Cluj), perioadă în care nu au mai existat dovezi fosile ale existenței acestei specii. Situl are o însemnătate aparte și deoarece, potrivit Cristinei Fărcaș, reprezintă și prima semnalare a unui amynodont în Eocenul Transilvaniei şi prima asociere a acestora cu un anthracother.  Din acest motiv, Morlaca este una dintre cele mai bogate localități eocene cu mamifere mari, nu doar din România, ci din Sud-Estul Europei.  

În ceea ce privește flora fosilă eocenă a localității, aceasta a fost analizată de către Petrescu și Giuvescu în anul 1987, fiind considerată a fi reprezentativă pentru Nord-Vestul Transilvaniei. Aceasta era dominată de Fagacee exotice de tipul Castanopsis, la care se adaugă palmierii sau Nipa care formau păduri mezofitice, la care se adăugau peisaje de tipul savanei cu palmieri sau cu mangrove, într-un climat „tropical-subtropical”, cu precipitaţii scăzute. (Petrescu, 2003, pag. 53).  Temperatura medie era de de cca 20-23 C (maxim 27-28 C, minim -15C), iar precipitaţiile erau de aproximativ 1.200 mm/an (cf. Petrescu et Givulescu, 1987).

Situl a fost semnalat  pentru prima dată în 1915 de către Szadeczky, cercetarea acestuia continuând cu Mateescu (1926), Mészáros & Tămaş (1963), Petrescu & Mărgărit (1987), Mészáros et al. (2001), Baciu (2003). 

Hartă: Cristina Fărcaș, „Studiul Formațiunilor Continentale Eocen Terminale și Oligocen Timpurii  

din NV-ul Depresiunii Transilvaniei …”

*Notă! Textul se bazează pe teza de doctorat a Cristinei Fărcaș, „Studiul Formațiunilor Continentale Eocen Terminale și Oligocen Timpurii din NV-ul Depresiunii Transilvaniei – Biostratigrafie și Reconstituiri Paleoambinetale, pe Baza Asociațiilor de Vertebrate Continentale”, Coordonator ştiinţific: Prof. Dr. Vlad Codrea, Cluj-Napoca, 2011