În perioada medievală, între secolele XVI-XVIII, pe teritoriul localității Morlaca funcționa şi o mănăstire ortodoxă, sus, pe Măgura. Locul acesteia a rămas bine întipărit în amintirea locuitorilor prin toponimul: „La Brazii Mănăstirii„.

Mănăstirea ortodoxă de la Morlaca a fost amintită pentru prima dată în 1600, însă vechimea sa este cu siguranță mult mai mare. De altfel, în zona Huedinului sunt menționate, în secolul al XVIII-lea, doar cinci mănăstiri (situate în satele Morlaca, Berindu, Buteni  Cutiş şi Stobor) din care doar primele trei se aflau arondate Protopopiatului Ortodox Român Huedin. [mai multe aici]

În anul 1731, mănăstirea de la Morlaca avea în fruntea ei pe egumenul Victor şi primea de la mai mulți boieri un Triod tipărit în anul 1725, în timpul lui Nicolae Alexandru Voevod Mavrocordat, cu blagoslovenia Mitropolitului Ungrovlachiei Kir Daniil. Pe acesta, se putea citi cu frumoase slove, următoarea însemnare, scrisă de un călugăr al mănăstirii din Morlaca:

„Aceasta sfântă carte anume Triod au jeşniţa (?) cumpărat la sfânta mănăstire cinstiţii boieri : Pop Janoş căpitan, Dumitru Hodnojul Braşovan, loan Stoica Straja, Maşte Simion, loacim Codraş, Sanduci Dribolocea şi o au dat la s. mănăstire Morlachi pomană, ear cine sar tamplare să o Iova (?) sau să o vinde au fura au opri pre triaba a lui acela să fie furisit blastamat procleat tricleat anafetma marinafta de la tatul şi de la fiul şi de la duhul s. şi de la 318 de oţi cari delà nikei şi să naiba parte sufletu lui cu drepţii ci cu Juda care au vândut pe Christos şi cu Ane Hulitorul Dumnezeirei şi cu alti greşiţi. Am scris Ieromonah Victor anul zidirii 7239 Dlui Hr. 1731.” [mai multe aici], cu mentiunea ca in articol se face confuzia intre doua manastiri ale vremii, motiv pentru care doar ultima parte a articolului despre Manastirea din Morlaca este corectat]

La acea dată, mănăstirea avea „un intravilan de 40/35 stânjeni de teren, fânațe de pe care se făceau 3 care de fân şi un arător de o găleată de grâu semănat, precum şi pădure.” Jumătate de deceniu mai târziu însă, între anii 1772 – 1774, datorită prigoanei din acele timpuri pornite asupra credincioşilor, preoților şi călugărilor ortodoxi, mănăstirea avea să rămână fără viețuitori. Câțiva ani mai tarziu, într-un protocol de inspecție canonică a episcopului Grigore Maior se afirmă că o parte din pometul mănăstirii a fost ocupat de doi iobagi ai contelui Gheorghe Banffy. [mai multe aici, p. 31 si aici, p. 70]

Este demn de menționat faptul că Mănăstirea Morlaca va fi amintită la sfârşitul secolului al XVIII-lea ca mănăstire-şcoală, ceea ce arată faptul că în încinta mănăstirii a funcționat vreme indelungată şi o scoală. Documentul care demonstrează acest fapt este un răspuns trimis la 11 februarie 1783 de protopopul de Turda, Teodor Meheşi, la o adresă a episcopului Ioan Bob, căruia i se cerea avizul asupra mănăstirilor care urmau a fi menținute pentru rosturi culturale (şcoli). „Pentru mănăstirea de la Morlaca am trimis la protopopul Daniil de la Mărgău şi altele care mai are sub mâna sa, şi nu mi-a trimis nici un răspuns; aceea de la Morlaca s-ar putea lăsa şi aceea pentru şcoală.” [mai multe aici, p. 81 si aici] Aflăm aşadar că la acea vreme mănăstirea se afla sub jurisdicția protopopului Daniel Ungur al Mărgăului şi că protopopul de Turda, Teodor Meheşi, propunea ca mănăstirea de la Morlaca să fie păstrată pentru şcoala întreținută de călugari (în condițiile în care foarte multe mănăstiri ortodoxe fuseseră fie propuse pentru desființare, fie deja incendiate sau dărâmate din ordinul generalului Nicolae Adolf, baron de Buccow, în iulie 1761). 

În cele din urmă, biserica a fost vândută localității Poieni şi aşezată în incinta cimitirului acesteia. In 1892, aceasta va fi dărâmată şi înlocuită cu alta, mai trainică. 

” Azi creşte iarba pe urmele ei, ca pe urma atâtor altora.”

 

[Foto: Mănăstirea Morlaca de la „Brazii Mănăstirii”, strămutată în cimitirul din Poieni în 1804 şi dăramată în 1892. Fotografie făcută în 1886]

  

Bibliografie

• Colectiv, Repertoriul Arheologic al judeţului Cluj, Ed. Muzeul de Istorie, Cluj-Napoca, 1992
• Codruţa Trană, Nuţu Moiş, Monografia comunei voivodale Călata, jud Cluj
• Nicolae Șteiu, Morlaca: Satul de la poala Măgurii, Casa de Editură Dokia, Cluj-Napoca, 2009
• Daniel Dumitran, Un timp al reformelor: Biserica Greco-Catolica din Transilvania sub conducerea episcopului Ioan Bob: 
• Ana Potra, Organizarea şi evoluția şcolilor româneşti din zona Huedin pânã în 1867, articol publicat în revista „Glasul”, nr. 3-4 (78-79), 2003, p. 19.