There isn't any images, Please upload via modules management in admin section
Cetatea de la Bologa

bologaCetatea medievală Bologa este amplasată în localitatea cu acelaşi nume, în apropierea locului de vărsare a pârâului Secuieu în Crișul Repede. Cetatea are o arhitectură deosebită, fiind una dintre cele mai semnificative fortificaţii ale Transilvaniei medievale.

Menţionată documentar pentru prima dată în anul 1319, cetatea a fost ridicată în timpul războiului civil dintre regele Carol Robert de Anjou şi nobilimea rebelă din Transilvania (1315-1324). Prin ridicarea acestei cetăţi, Carol Robert a reuşit să deschidă un adevărat drum strategic către interiorul Transilvaniei, paralel cu mult mai vechiul şi mai circulatul "drum al sării", care străbătea actualul judeţ Sălaj. În anul 1399, cetatea a fost acordată de regele Sigismund de Luxemburg domnitorului muntean Mircea cel Bătrân, pentru rolul jucat de acesta în războaiele antiotomane.

De ce merită văzută?

  • Pentru că este una dintre cele mai semnificative fortificaţii medievale din Transilvania;
  • Pentru că încă mai păstrează un donjonul circular, cu o formă bitronconică, unul dintre foarte puţinele rămase în Transilvania;
  • Pentru că cetatea a fost, de-a lungul timpului, scena unui mare număr de evenimente istorice importante; 
  • În plus, este foarte aproape de castrul roman Resculum, aflat în acelaşi sat.

Accesibilate: mașina de familie, mijloace de transport în comun (autobuz, tren). Cetatea Bologa se află la o distanţă de aproximativ 60 km de Cluj-Napoca, la 13 km de Huedin si la 4 km faţă de Morlaca, pe drumul spre Oradea. Legături cu exteriorul sunt asigurate prin drumul european E60, drumul național 128 care duce spre Săcuieu la sud și calea ferată (localitatea având şi haltă CFR: "Bologa"). 

 

Află mai multe

 

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează