There isn't any images, Please upload via modules management in admin section
Istoria satului

Copy of hartaTeritoriul localității Morlaca (Maróthlaka sau Marótlaka) a fost locuit încă din cele mai vechi timpuri, această vatră de locuire fiind una dintre cele mai însemnate din comuna Poieni. 


Toponimul Morlaca/Marothlaka 

În primele documente, localitatea Morlaca este amintită drept Maróthlak – 1493, Possesiones Maróthonlak – 1519, Maróthlaka – 1666 şi Maróthacz – 1762. Din punct de vedere etimologic, toponimul localității poate fi pus în legatură cu numele lui Menumorut/Menumorout şi al bunicului său (Moruth, Maroth sau Morut). Astfel, denumirea localității, Maróthlaka, ar proveni din alipirea cuvintelor "Maroth" (Maroth) şi "Lak" ("casă", "locuință" în limba maghiară), care s-ar traduce drept "locuinţa lui Menumorut", de unde şi toponimul de Maróthlak, iar mai apoi Maróthlaka. Este de menționat că în secolele IX-X localitatea Morlaca aparţinea ducatului lui Menumorut. [mai multe aici, p. 104]

Amintim aici randurile scrise în anul 1921 de Traian Suteu, învățător în satul Morlaca, delegat la Marea Adunare Natională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 şi totodată membru al Marelui Stat Național Român:

"Astfel trecuţi norocoşi prin toate povosiele cutropitoare, săraci în avere dar curaţi încă cu sufletul, încep a se întrăma, a se strânge în rând încât atunci când între apele Crişurilor să poate închega stăpânirea Domnului Memmorot îi găseşte vrednici de a-şi ridica între ei: reşedinţa sa de vară. Ca dovadă bătrânii ştiu să arete în sat o ulicioară care cu două grădini de lângă ea au fost povazate cu petrii tot bicăşei de vale. Pă­mântul locului este argilos şi aşa existinţa bicăşeilor nu să poate esplica ca făcând parte din terenul respectiv, făr numai aşa că au fost duşi şi aşezaţi de mâni omeneşti. Aşadar din numele de Maroth şi Lak ceiace ar însemna locuinţa lui Memmorat s'ar fi alcătuit Marothlak ori Marothlaka iar mai târziu a rămas simplu Marothlaka care era numirea oficioasă. Iar româneşte i-se zice: Morlaca."  [mai multe aici, pp. 12-13]

Preistoria și istoria antică

Teritoriul localității Morlaca a fost locuit din cele mai vechi timpuri. Drept mărturie, la marginea satului, spre Bologa, în locul numit Drumul găunos, s-au descoperit topoare de piatră din perioada neolitică, de peste 4000 de ani vechime.  

Zona a continuat să fie locuită și de către daci, toponimele din localitate fiind mărturie pentru acest fapt: "Măgura" (care în limba dacă însemna "proeminenţă" sau "mama înălţimilor"), "Muncei", "Runc", "Brădet" etc. De asemenea, pe teritoriul fostului cătun Remetea s-a descoperit și un fier de plug din perioada dacică (probabil cultura La Tene) sau cea romană. [Colectiv, Repertoriul Arheologic al judeţului Cluj, Ed. Muzeul de Istorie, Cluj-Napoca, 1992] 

În urma celor două războie daco-romane (din 101-102, respectiv 105-106), teritoriul satului era parte componenta a Imperiului Roman, aflându-se chiar în apropierea granițelor acestuia. În acest sens, există numeroase vestigii din perioada stăpânirii romane a locului (106-271). Astfel, în satul vecin, Bologa, pe valea Călatei, în locul numit Grădiște, încă se mai păstrează fundația unui castrul roman (pe numele său de odinioară Resculum). Ca toponim, "Grădişte" desemnează de regulă locul amplasării unei fortăreţe sau cetăţi aflate în ruine. Castrul este cea mai veche aşezare romană din zonă, fiind ridicat în jurul anului 106, drept garnizoana a Cohortei II “Hispanorum”, a cărei misiune era aceea de a apăra graniţa Imperiului Roman. Castrul roman este unul din cele mai importante de pe limes-ul de nord-vest al provinciei romane Dacia.

De o însemnătate aparte este și faptul că drumul roman care făcea legătura între castrul de graniţă Resculum şi Gilău (şi care continua mai apoi spre Napoca) trecea pe teritoriul morlăcan şi îşi urma cursul prin localităţile: Călata, Văleni, Mănăstireni. Acest lucru reiese din scrisoarea regelui Bela al IV-lea trimisă către Capitlul din Oradea la 1 mai 1256, în care se aminteşte despre "vama de la Vadul Crisului şi drumul ce făcea legătura între castrul de graniță Resculum şi localitățile: Călata, Văleni-Mănăstireni-Gilău, vechiul drum roman".

Teritoriul satului Morlaca va fi sub stăpânire romană până la retragerea armatei și a administraţiei romane (271 - 272). După retragerea aureliană, populaţia romanizată a continuat să vieţuiască pe aceste meleaguri, în pofida populaţiilor migratoare care aveau să treacă pe aici.

Perioada medievală

La cumpăna dintre secolele al IX-lea şi al X-lea, localitatea Morlaca se afla în componența voievodatului condus de Menumorut/Menumorout.

Localitatea Morlaca a fost menționată documentar pentru prima oară în 23 ianuarie 1399, atunci când Regele Sigismund de Luxemburg îi donează lui Mircea cel Bătrân cetatea Bologa împreună cu satele înconjurătoare, printre care este amintit şi satul Morlaca. 

În perioada medievală, istoria localităţii Morlaca este puternic legată de celelalte aşezări din ţinutul Călatei. De-a lungul timpului, acest teritoriu s-a organizat în "voievodate" de sine stătătoare, având în funcţie conducători locali. Între anii 1369 - 1511, satul Morlaca a fost inclus în Voievodatul de la Călata, alături de alte 16 sate: Brăişoru, Mesteacăn, Ciurea, Bica, Dretea, Izvorul Crişului, Huedin, Aluniş, Tetişu, Almaşu, Babiu, Călata, Fildu de Jos, Fildu de mijloc şi Fildul de Sus. Astfel, în sec. XV-XVI, îi amintim pe voievozii: Ilie de Călata, pe fiul său Mihai, Cândea de Oarţa, Alexandru, Laslău, Sandrin şi Andrei de Fild, Gheorghe de Mărcau, Petru, Bota Anton. Treptat însă, voievozii îşi păstrează doar titlurile şi coboară în rândurile țărănimii devenind juzi săteşti. [mai multe aici]

În anul 1435, cetatea Bologa cu satele aparținătoare domeniului, printre care şi Morlaca, se găseau în proprietatea familiei Banffy de Losoncz. În anul 1493, pe teritoriu localității este amintit nobilul Nicolae Vaida de Morlaca.

În 1666, documentele istorice vorbesc despre voievodul Pui Petru de la Morlaca, care intră în posesia unor sate ce aparținuseră domeniului cetatii Bologa, ceea ce atestă dăinuirea instituției voievodale în zonă, până târziu. "Voievodul Pui Petru de Morlaca era conducatorul Cercului voievodal ce cuprindea: Morlaca, Brăisoru, Bologa, Fildu de Sus, Hodişu, Valea Drăganului, Săcuieu. [...] La Morlaca, voievodul Pui Petru avea mai multe atribuții, coordona adunarea censului dublu, unul anual numit "vama pământului" şi altul "de al treilea an", supranumit când "darea biciului", când "banii fumului". Prin anul 1670 voievodul ajunsese la starea de simplu jude, cu o autoritate restrânsă deoarece devenise aservit nobilului. Era doar un gospodar puțin mai înstărit, avea 2 vaci, 2 boi, 1 cal si 10 porci.[Nicolae Șteiu, Morlaca: Satul de la poala Măguriip.26]. 

La sfârşitul secolului al XVIII-lea, în zona geografică cuprinsă între Munţii Vlădeasa şi Gilău, documentele medievale amintesc de existenţa unui scaun/district/ţinut care era format din două voievodate: primul la Morgău, iar cel de-al doilea la Călata, de care aparţineau satele: Morlaca, cele trei filduri, Mesteacăn, Ciucea, Dretea, Izvorul Crişului, Huedin, Remeş, Zam, Brăişor, Tetiş, Bahiu, Păniceni, Dumbrava şi Nadeş. [Codruţa Trană, Nuţu Moiş, Monografia comunei voivodale Călata, jud Cluj

 

Lăcaşurile de cult

Data construcției primelor lăcașuri de cult din Morlaca se pierde în negura timpului. În secolele XV-XVI, în satul Morlaca existau două biserici şi o mănăstire ortodoxă

Tradiția ne spune că prima biserică a aşezării se afla "La pietrii" si că era facută din lemn de stejar. Aceasta ar fi fost apoi strămutată pe locul bisericii actuale din localitate. Izvoarele orale amintesc însă despre o întâmplare, cu iz de basm. Se spune că "sătenii, propunându-şi să strămute satul mai jos, s-au gândit sa se orienteze după direcțiîn care va şări prima aşchie. Astfel s-a ajuns la locul actualei biserici si-n jurul ei, a vetrei satului" [Nicolae Șteiu, Morlaca: Satul de la poala Măguriip.19]. 

 

Bibliografie

  • Colectiv, Repertoriul Arheologic al judeţului Cluj, Ed. Muzeul de Istorie, Cluj-Napoca, 1992
  • Dumitrean Daniel, Un timp al reformelor: Biserica Greco-Catolică din Transilvania sub conducerea Episcopului Ioan Bob: 1782-1830, Cluj-Napoca, Argonaut, 2007
  • Meteş Ștefan, Mănăstirile Româneşti din Transilvania şi Ungaria, Sibiu, 1936
  • Pop Ioan Aurel, Românii şi maghiarii din Transilvania în secolele IX-XIV, Centrul de Studii Transilvane, Fundația Culturală Romană, Cluj-Napoca, 2006
  • Siematismulu veneratului cleru alu Archidiecesei Metropolitane greco-catolice a Alb'a-Juliei si Fagarasiului pre anul 1886, Blasiu
  • Șteiu Nicolae, Morlaca: Satul de la poala MăguriiCasa de Editură Dokia, Cluj-Napoca, 2009
  • Trană Codruţa, Nuţu Moiş, Monografia comunei voivodale Călata, jud Cluj

Articole

  • ȘuteuTraian, Monografii şcolare. Monografia şcoalei din comuna: Morlaca, în "Invățătorul", Cluj, 1 decembrie 1921, anul II, nr. 19
  • Potra Ana, Organizarea şi evoluția şcolilor româneşti din zona Huedin până în 1867, în "Glasul", Huedin, 2003, nr. 3-4, pp. 19-20. 
  • Matiş Horea-Dorin, Mănăstirile din Protopiatul Ortodox Român Huedin, în "Claviaturi", Huedin, 2006, nr. 5
  • Dr. E. D., Din Bătrâni. Mănăstirea Morlaciiîn "Răvaşul", Cluj, 1910, anul III, decembrie, p. 385
  • Cultura Creştină, Blaj, aprilie 1919, anul VIII, nr. 7-8, p. 161. 
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează