There isn't any images, Please upload via modules management in admin section
Monografia şcolii din Morlaca - 1921

Monografia şcoalei din comuna: Morlacade Traian Şuteu

*articol extras din revista "Invatatorul", Cluj, 1 Decembrie 1921, anul II, nr. 19.

Obârşia satului.

Pământul cel bun pentru facerea cărămizilor din „Cetate" şi „Tabere" s'a luat: „Din băi". Şi după urmele ce să văd s'a scos în măsură foarte mare. Prin urmare numărul lucrătorilor încă a trebuit să fie însemnat. Aceşti lucrători au putut fi luaţi din vicus, ori aduşi chiar din alte părţi. Fapt e însă că aceşti lucrători au trebuit să aibă „In băi" —colibi, fie pentru a să scuti de vreme, fie ca locaş de adăpostit pentru noapte. Mai ştim şi aceea că veteranii când erau di mi şi din serviciul militar căpătau: „pământuri vite şi robi". 1) Acestea pământuri, fiindcă ei nu se depărtau bucuros de locul unde şi-au petrecut floarea vieţii — întru cât era cu putinţă se dedeau în jurul taberii. 

Dacă luăm în socotinţă cultivabilitatea terenului uşor putem deduce, că veteranii din cetatea Resculum au putut primi pământ spre cultivare numai pe cursul văi Călăţii în sus. Şi la început le vor fi putut uşor munci din satul Vicus Aficaenorum. Mai târziu însă dupăce împăratul Aurelian (271 d. Chr.) a retras legiunile din Dacia Traiană; cu ele deodată pe lângă diregătorii din cetate şi colonie să vor fi dus şi o parte din locuitorii lor.

Au rămas însă destui şi acasă, cari n'au voit să şi părăsească vatra şi mormintele scumpe lor precum nici pământurile întregite de ei. Rămânând însă cetatea--goală, trecătoarea devine o potecă des cercetată de seminţiile streine: Goţii (275—380), Hunii (380—453), Gepizii (453-567 ) Avarii (560—800) şi în urmă Slavii. Aieştia tot au nimicit cu „foc şi sabie". 
Aşezările romane le-au desfiinţat, taberile le-au înprăştiat, turnurile de straje le au dărîmat prefăcând totul în ruine. Au pornit ca şi nişte vijeli puternice, cari cum vin aşa şi trec lăsând urmele unor: „nenorociri trecătoare". Natural, dar că fără garnizoana din cetate nu mai era sigură viaţa nici celor din colonia '(vicus). Deci ce putesu face altqeva decât să se retragă şi ei pe cursul văi în sus. Aci lângă colibile lucrătorilor „Din băi" îşi vor fi făcut şi ei alte adăposturi nouă. Aci lângă pământurile lor cu sufletele încărcate de teamă şi groază se vor fi lăsat în grija Părintelui ceresc, care după legea lor cea nouă îi putea acrofi cu mai multă putere ca toţi ceialaiţi zei adoraţi mai înainte. După fiecare nenorocire se vor fi recules, ridicându-şi şi întărindu-şi nouă şi nouă locuinţe. „Lunca verde şi înflorită dacă apele tulburi şi umflate au acoperit'o cu o pătură groasă de noroiu şi lut, multă vreme nu mai desfătează ochii noştri întristaţi de atâta pustiu. Dar apele se scurg şi prin crepăturile lutului uscat rădăcinile rămase trimit la lumina soarelui nouă fire puternice de flori şi iarbă". 2)
Astfel trecuţi norocoşi prin toate povosiele cutropitoare, săraci în avere dar curaţi încă cu sufletul, încep a se întrăma, a se strânge în rând încât atunci când între apele Crişurilor să poate închega stăpânirea Domnului Memmorot îi găseşte vrednici de a-şi ridica între ei: reşedinţa sa de vară. Ca dovadă bătrânii ştiu să arete în sat o ulicioară care cu două grădini de lângă ea au fost povazate cu petrii tot bicăşei de vale. Pă­mântul locului este argilos şi aşa existinţa bicăşeilor nu să poate esplica ca făcând parte din terenul respectiv, făr numai aşa că au fost duşi şi aşezaţi de mâni omeneşti. Aşadar din numele de Maroth şi Lak ceiace ar însemna locuinţa lui Memmorat s'ar fi alcătuit Marothlak ori Marothlaka iar mai târziu a rămas simplu Marothlaka care era numirea oficioasă. Iar româneşte i-se zice: Morlaca.
Dar dacă se va dovedi definitiv că Memmorat a fost numai un domn fictiv al Crişurilor inventat de Anonymusul regelui Bela totuşi, rămâne posibilitatea a doua. In ţara veche românescă numele de Marot in, ocură sub înţeles de: „ruine şi sate".
In felul acesta Marot-lak ne-ar da loc de ruine, cari au şi fost la Resculum şi vicus Aficaenorum.

1 v. Dr. Ang. Bunea, opul citat pag. 13.
2 v. Bunea, opul citat pag. 112.